După cum știți, iar dacă nu știți tocmai ați aflat, Gurmand apetit nu înseamnă doar carne roșie ci și o varietate interesantă de păsăret, din care se distinge cocoșul pitic, căruia o să-i spunem de data asta pe numele francez, coquelet.
Începând de azi în magazinele Carrefour din București și începând de mâine în magazinele Carrefour din restul țării, veți putea găsi o selecție de păsăret proaspăt și premium (bibilică, pui bio, porumbel, prepeliță, cocoș pitic). Aici, adică pe gurmandapetit.ro, găsiți câteva sugestii de preparare, câteva rețete care conțin toate informațiile de care aveți nevoie pentru […]
Săptămâna asta, începând de Joi în București și de vineri în restul țării, magazinele Carrefour vă pun la dispoziție un lot unic de păsăret de la Gurmand Apetit. Prin păsăret înțelegem cocoșel, bibilică, prepeliță, porumbel, pui bio. Fiind vorba despre carne proaspătă, e de la sine înțeles că nu va fi disponibil prea mult timp, așa că, dacă sunteți amatori, poate ar fi bine să fiți pe fază.
Am mai scris despre cocoșul pitic (cocoșel) pe Gurmand Apetit, e suficient să aruncați o privire în secțiunea “Poultry” pentru a descoperi sau redescoperi articolele mai vechi. De data asta vin cu o rețetă extrem de simplă și care nu presupune cine știe ce tehnică sau ingrediente greu de găsit.
Sigur, oamenii se sperie deseori când vine vorba să gătească bucăți cu os la grătar, chiar și când e vorba de vită sau miel (clasica problemă -carnea rămâne nefăcută lângă os). Cu puțin curaj și ceva atenție puteți face diferența dintre dezastru și deliciu. Să vă spun cum:
În magazinele care vând produsele Gurmand Apetit, puteți găsi uneori porumbel, crescut pentru carne, îngrijit ca atare. Puteți să-l gătiți în multe feluri (copilăria mea e presărată cu ciorbe și supe de porumbel, tatăl meu creștea inclusiv soiuri pentru carne), eu vă arăt azi o manieră simplă de a găti pieptul de porumbel cu rezultate spectaculoase.
Roșiile mici sunt roșiile cherry dar nu numai. Soiurile de roșii de mici dimensiuni sunt multe și nu toate poartă denumirea de “cherry”. Unele sunt lunguiețe, unele-s verzui când sunt coapte, unele sunt galbene și rotunde, altele-s vărgate. Important e că toate sunt destul de dulci și că aciditate lor e foarte plăcută și foarte de folos, […]
Pentru rețeta aceasta am folosit un pui mare (aș spune “enorm” dar nu vreau să se sperie cititorul), din meniul căruia fac parte aproape exclusiv vegetalele, adică iarba, salata, tot soiul de frunze, oarece grăunțe și cam atât. Dacă puiul mai prinde ocazional o gâză sau o râmă, n-o să-l condamnăm, ideea e că principala sursă de hrană a puiului în cauză e de origine vegetală.
Prepelița e o pasăre delicată, ușor de gătit în multe feluri, ușor de asortat la o varietate mare de garnituri. Totuși, pentru a o putea găti corect, e nevoie de oarecare pricepere și de atenție. La ce trebuie să fii atent?
Mă feresc să spun “cocoșel”, am văzut că stârnește râsul, unii mai sensibil roșesc, unele domnișoare de pension dau ochii peste cap. “Cocoș pitic” sună mai puțin primejdios și pe viitor voi folosi această formulă, cu toate că nu e numele unui soi ci mai degrabă o reprezentare verbală a dimensiunii păsării.
Vă promiteam săptămâna trecută câteva rețete care să implice păsăretul de la Gurmand Apetit. Astăzi, rața crescută special pentru carne. În comerț se găsesc în general gâscă și rață crescute pentru ficat/foie gras, atenția crescătorului fiind concentrată în acea direcție. Există însă și ferme care cresc păsări doar pentru carne, astfel încât alimentația, modul de hrănire și regimul de viață al păsărilor să conducă la un anumit tip de carne și o anumită cantitate de grăsime.
Înainte să o dăm pe râs, trebuie să știm despre cocoșel că e și o găină de sex masculin și vârstă fragedă, după cum îi e și carnea. Greutatea medei e pe la 450 de grame, uneori mai mare, dar nu cu mult. I se mai spune și “cocoș pitic”, pentru a putea fi deosebit mai ușor de cocoșul mare, îmbătrânit în rele, care le dă de furcă femeilor la țară, până-n ziua în care sfârșește într-o oală cu morcovi, ceapă și pâstârnac, spre a deveni delicioasă supă.