Unii dintre noi se sperie când vine vorba de noutate în bucătărie, ceea ce nu-i grav, mai ales dacă avem aproape o sursă de încredere care să confirme o tehnică sau un rezultat. Îmi place să cred că acest blog e o sursă de încredere pentru mulți dintre cititorii săi, așa că, fără multă vorbă voi trece la câteva ponturi pentru ca de fiecare dată când vreți să gătiți coquelet să stați fără griji în ceea ce privește suculența și aroma mâncării.

De obicei iau un vas ceva mai adânc (o tavă, o oală sau cratiță termorezistentă) în care pun morcovi rondele, ceapă tăiată în bucăți mari, roșii cherry, o lingură de ulei, 100 de mililitri de vin alb sau rose, câteva rămurele de cimbru. Peste toate acestea așez un coquelet, doi sau trei, depinde de câți oameni vor sta în jurul mesei (putem socoti unul pentru doi meseni), nu înaite de a verifica dacă au mai rămas mici pene ori puf, pe care le îndepărtez cu un șervet ori la flacără, după caz. Condimentez cocoșul cu sare grunjoasă și piper în interior și exterior, unde pun și un cubuleți de unt. Iau o bucată de hârtie de copt pe care o șifonez apoi o așez direct peste coquelet pentru a împiedica evaporarea. Așez un capac peste vas și-l pun în cuptorul încălzit la 150 de grade Celsius. După 45 de minute iau capacul și foaia de copt, stropesc pasărea cu zeama în care stă și măresc temperatura la 190-200 de grade Celsius. Mai țin vasul în cuptor 10-12 minute, cât să se rumenească frumos cocoșul. Carnea iese de fiecare dată zemoasă și gustoasă, crusta crocantă și întinsă. Mie-mi place așa.