Vrăbioară friptă-n unt

Vrăbioară “beurre noisette” s-ar putea numi chestiunea aceasta, dar îmi pare că poate suna ușor pretențios, chit că nu avem o traducere potrivită pentru “beurre noisette”.

 Untul rumenit (așa s-ar putea traduce, iată) se obține simplu, punând unt într-o tigaie/cratiță, pe foc mic, permițând untului să se separe. Componentele solide ale untului se depun pe fundul tigăii/cratiței și se rumenesc ușor, dând untului aromă de nucă și caramel. e foarte plăcut la gust și are diverse aplicații. Una dintre ele va fi descrisă imediat:

1) Ia o bucată de vrăbioară (poate fi și cu os) Aged Prussiana groasă de două degete (e maturată și suficient de marmorată), presară sare grunjoasă peste ea, stropește-o cu puțin ulei de măsline extravirgin și las-o afară din frigider pentru un sfert de oră, acoperită cu un capac.

2) Frige carnea într-o tigaie bine încinsă, două minute pe fiecare parte.

3) Scurge sosul din tigaie și pune în loc 50 de grame de unt. Redu focul la minim.

4) Scaldă carnea în untul topit. Folosește o lingură pentru asta. Repetă operațiunea timp de 4 minute.

5) Stinge focul sub tigaie, acoperă cu un capac și mai lasă carnea acolo două minute.

6) Lasă friptura să se odihnească pe o farfurie timp de 5 minute, o să fie suficient.