Rib eye steak, Aged Prussiana

Înainte de orice, doresc să fac o precizare: toate bucățile de carne pe care le vedeți pe acest site sunt cumpărate din magazin, nu fac obiectul unui tratament preferențial, nu le pregătește cineva anume pentru a fi gătite pentru site. Le cumpăr când mi se face poftă de vită sau miel sau mai știu eu ce altceva găsesc în magazinul Mega Image Concept Store din vecinătatea casei mele, le gătesc, le mănânc cu familia sau cu prietenii și postez aici poveștile care rezultă din aceste experiențe.

 Sigur că acest site promovează produsele Gurmand Apetit, acesta fiind motivul pentru care a apărut, n-am ascuns asta niciodată, dar am socotit mereu că trebuie să le promoveze în singura manieră folositoare pentru utilizatori, respectiv cea descrisă mai sus. Sumarizând, experiența legată de această bucată de carne arată așa:

Rib eye steak Aged Prussiana. Temperat, sare Maldon, ulei de măsline,  tigaie de fontă încinsă bine. 6 minute pe fiecare parte pentru medium, la grosimea aceasta (5 cm). Ciuperci fripte  5 minute în aceeași tigaie, drept garnitură. O cină bună pentru 2. Dacă e nevoie de alte explicații, ele pot fi legate de cantitatea de sare (din belșug), de momentul sărării (cu 10-15 minute înainte de a pune carnea în tigaie), de diferența dintre tigaie și grătar. Practic, la timpul de frigere și asezonare nu-i nicio diferență majoră. Ea poate să fie dată de temperatura sursei de căldură, cu alte cuvinte, dacă grătarul e mai fierbinte decât tigaia, e bine să fiți ceva mai atenți. Motivul pentru care prefer de multe ori tigaia în defavoarea grătarului e unul simplu: în tigaie nu pierd aproape nimic, toate sucurile se colectează acolo și pot fi transformate ușor într-un sos pentru friptură, deglazurând tigaia cu alcool, supă sau apă după ce ai scos carnea (am scris și pe acest subiect aici).