Un an de gurmandapetit.ro
A trecut un an de când am lansat gurmandapetit.ro. 685.000 de oameni (482.000 anul trecut, 203.000 anul acesta) au trecut pe aici, au citit, au văzut, au aflat versiunea noastră. Unii au revenit, unii nu. Le mulțumim tuturor.
Nu promitem nimic, însă vom continua să scriem despre carne, să descriem rețete și tehnici, să prezentăm produse cu care publicul român încă nu e familiarizat, să descriem concepte care bucură mulți oameni în țările cu tradiție în prelucrarea cărnii roșii și care ne-ar putea bucura și pe noi dacă ne-am apropia de ele cu deschidere și curiozitate.
Ce am învățat în acest an? Că răbdarea e probabil cea mai mare investiție pe care o avem de făcut. Avem cunoștințele, avem experiența, dar avem nevoie de timp și răbdare (care, atunci când lucrezi cu produse perisabile sunt resurse foarte costisitoare) pentru a putea să le transmitem corect și cu folos pentru toată lumea. Nu am ascuns nimănui faptul că gurmandapetit.ro e un proiect online susținut de un brand comercial, ba dimpotrivă, considerăm că în felul acesta, brandul Gurmand Apetit poate să fie de folos întregii piețe, inclusiv celor care nu intenționează să cumpere carne vreodată. Nu încercăm să convingem pe nimeni, dorim însă să arătăm că lucrurile pot fi privite și din altă perspectivă. Credem în produsele noastre, în calitatea lor, în unicitatea lor, și, fie că ne place sau nu, credem că e necesar să vorbim despre ele iar și iar, până când nu va mai fi nimic de spus.
Vă mulțumim pentru vizite, pentru mesaje și pentru că uneori cumpărați de la noi. Sperăm să vă avem alături încă un an.