Simt nevoia să exprim public gândurile mele legate de carnea roșie și de felul în care e ea tratată, maltratată, mâncată incorect și apoi disprețuită, pentru că, așa cum afirmam cândva, la începuturile acestui blog, carnea merită respect. Tot aici scriam și despre “sângele” din carnea “în sânge”, cu efecte pozitive, e drept (semn că se poate, semn că învățarea nu-i socotită o molimă). Să nu credeți că m-am trezit cu toane și poftă de urecheat marele public. Nu simt nevoia asta niciodată, încerc să nu mă leg de viața omului în mod gratuit și pledez pentru libertatea de a mânca lucrurile așa cum îți plac. Articolul acesta nu e despre “de gustibus non disputandum” ci despre un paradox: românii, așa cum am constatat după încă o vară plină de grătare uscate și burgeri seci, ar vrea să mănânce carnea bine făcută, fragedă și suculentă – toate simultan. Ei bine, lucrul acesta tinde spre imposibil.

În lumea cunoscută de noi, cu rare excepții, bine făcut/well done e o stare a fripturii (fie ea steak sau burger) incompatibilă cu noțiunea de frăgezime și total pe lângă ideea de suculență. Când carnea e bine făcută e de fapt “rău făcută” (de aici și preferința mea pentru termenii în limba engleză), sucurile care asigură suculența și frăgezimea, au dispărut sau s-au transformat în altceva. Ca să ne înțelegem, problema, așa cum o văd eu, nu e că oamenii mănâncă o bucată de carne lipsită de sucuri/uscată și sunt mulțumiți, problema e că oamenii cer sau gătesc o astfel de bucată, sunt nemulțumiți de rezultat și, inevitabil, dau vina pe carne. Sigur, e importnat să pleci la drum cu o carne bună, dar e mult mai important să o tratezi bine, să o gătești corect.  Ca să o poți găti corect, e necesar să te informezi și să exersezi. E necesar să știi în primul rând care sunt parametrii optimi pentru consum. Să știi că “mediu” vine cu o porțiune de carne încă roșie/rozalie, care pare negătită, să știi că dacă o mai expui la căldură o transformi în “well done”. Să știi că “rare” nu mai are pic de sânge și să accepți realitatea: dacă “medium” e prea puțin gătit pentru tine iar “well done” nu are frăgezimea pe care o visezi, s-ar putea să fii mult prea departe de zona ta de confort alimentar. Poate e mai bine să nu mai irosești carnea roșie și să te limitezi la  pui, pește, legume, care, desigur, merită și ele respect. În ceea ce mă privește, cu cât e mai mare animalul irosit, cu atât mă întristez mai mult.

******************

This post suffers from the sin of generalization; I will take responsibility for this, as I will take responsibility for the subsequent criticism. Unfortunately, the phenomenon I refer to is much too widespread to limit myself at describing a few specific cases. I’ll be brief: Romanians don’t know how to eat red meat. Surely, I could have made use of my PR skills to soften the sentence by saying “We, Romanians, don’t know how to eat red meat.”, but this alone would have been a true injustice to the few Romanians who can appreciate a good cut cooked correctly. It would have been an injustice to me as well. In meat- related matters, I claim to have an above-the-average knowledge.

I feel the need to make public my thoughts on red meat and the way it is treated, mistreated, incorrectly eaten and then despised because, as I once said, at the beginning of this blog, meat deserves respect. I also wrote here about the “blood” in “the rare/bloody meat”, with positive outcomes, it is true (this proves that things can change, that learning is not a plague). This should not lead you to think that I woke up on the wrong side of the bed, with the urge to lecture the great public. I have never felt this urge, I try not to be a busybody and I plead for people’s freedom to eat as they like. This article is not about “de gustibus non disputandum”, but about a paradox: as I have notice, after another summer filled with dry grills and burgers, that Romanians would like to eat the meat well-done, tender and juicy, all at the same time. Well, this is kind of impossible.

 In our known world, but for a few exceptions, well-done is a state of the steak (be it a steak or a burger) incompatible with the notion of tenderness and having nothing to do at all with the idea of juiciness. When meat is well-done, it is in fact “badly done” (hence my preference for English terms), the juices which ensure the tenderness and the juiciness have disappeared or have turned into something else. To make things clear, the problem, from my point, is not that people eat a meat cut without juices/ dried and they are content; the problem is that people ask for or cook such a cut, are dissatisfied with the result and, invariably, blame it on the meat. Surely, it is important to set off with a good cut, but even more important it is to treat it well, to cook it correctly. In order to cook it correctly, you need to study and to practice. Firstly, you need to know which the optimal consumption parameters are. You need to know that the “medium” steak comes with a meat section which is still red/ pink, which looks uncooked; to know that if you expose it to heat, you transform it into “well-done”. You need to know that “rare” steak has no blood left in it and to face the reality: if “medium” is too undercooked for you and “well-done” does not have the tenderness you dream of, you may be too further away from your food comfort zone. You’d be better off not wasting the red meat and stick to chicken, fish, vegetables, which, of course, deserve respect as well. As far as I’m concerned, the larger the wasted animal, the sadder I become.