Am avut șansa de a putea să călătoresc destul de mult în utlimii ani, m-am uitat cu atenție la oameni, la obiceiurile lor culinare, la felul în care tratează mâncarea. Sigur, nu suntem cei mai “praf” când vine vorba de fript carnea pe grătar, pe țepușă ori pe discul încins, sunt pe lume popoare care n-au nicio treabă cu asta (au însă cu altele). Din păcate, nu suntem nici în plutonul fruntaș (Statele Unite, Mexic, Brazilia, Argentina, Mexic, Asia de Sud-Est, Serbia, Croația, Austria – mai aproape de noi). Suntem un fel de campioni ai mediocrității, nedezlipiți de mititeii cu prea mult usturoi sau prea mult bicarbonat, de pulpele de pui fripte pe disc și de ceafa la grătar. N-aș avea nicio tremurare-n bărbie dacă aș ști că oriunde în România poți mânca mititei excelenți, savuroși și care să nu te îndoaie după ce i-ai mâncat, n-aș avea nicio apăsare dacă aș găsi ceafă la grătar cumsecade în tot al doilea local în care intru, n-aș avea nicio problemă dacă sosul de lângă pulpele de pui (pline de apă, de cele mai multe ori) ar fi și altceva decât mujdeiul cu accente verzulii.

Unii dintre noi încearcă, se străduiesc, și în alimentația publică, și la grătarele tradițional împărțite cu alte câteva sute sau mii de familii, pe câmpiile patriei ori în luncile râurilor, cu ocazia multelor sărbători din calendarul românesc. Încă mai sunt luați în râs, mulți dintre ei, încă mai sunt priviți cu sprânceana ridicată, încă lipsește acceptarea faptului că în lume mai există și altceva și că unele lucruri ar putea să ne placă, cu condiția să le dăm o șansă. Ce mi-ar plăcea mie să văd? Să văd și mușchiuleț de porc sau vită pe grătar, să văd și coaste marinate și perpelite încet deasupra jarului potolit, să văd fripturi de vită în proțap sau pe discurile încinse bine, să văd miel ori berbecuț și-n altă vreme decât a Paștilor, să văd prepelițe înfipte pe țepușe ce se rotesc deasupra cărbunilor încinși. Nu cred că mititeii ne sunt puși în primejdie de antricot ori de t-bone, ei sunt înscriși în ADN-ul nostru, deci n-avem niciun motiv să nu încercăm să ne deschidem puțin. Doar lucruri bune ni se pot întâmpla de aici înainte.

*****************************

Kings of the grill

This article is neither a pamphlet, nor a tough critique targeted at a certain person; it is, if you will, a first step towards healing, towards accepting the existence of a “health” problem, a culinary problem in our case. The problem is that, although there are many sources of information, many available examples (unlike 5 or 10 years ago), we choose to gracefully ignore them and to desperately hold on to the idea that we are the best grillers in Europe or perhaps  on the planet. Which, with all due respect, we are not.

I have had the chance to travel quite a lot over the past couple of years; I have examined attentively the people, their culinary habits, the way they treat food. Surely, we’re not the most ignorant when it comes to grilling the meat, be it on the grill, skewers or a hot iron disc. There are nations who’ve never heard of this (but they have other methods). Unfortunately, we’re not in the leading squad either (US, Mexico, Brazil, Argentina, South East Asia, Serbia, Croatia, Austria- which are closer to us). We are some sort of mediocrity champions, inseparable from the mititei, which are too garlicky and have too much soda, the chicken drums grilled on the disc and the grilled pork butt.  I would not get angry if I knew that, everywhere in Romania, you can eat excellent, savory mititei, that would not give you an indigestion; I would have no worries if I found decent grilled pork butt in every other pub I stepped into; I would have no problems if   the chicken drums were accompanied by something other than the greenish garlic sauce.

Some of us try, are striving, both in eateries and when using the grills traditionally shared with several hundreds or thousands of families, in the fields of our homeland or the river banks, on the many namesake days in the Romanian calendar. They are still being laughed at, many of them, many are still being looked at with a raised eyebrow; people still don’t accept the fact that there is something else out there and we might like some things, provided we give them a chance. What would I like to see? I would like to see pork or beef fillet on the grill, marinated ribs slowly roasting over the coal, to see beef on spit or on the hot discs, to see lamb or ram other than at Easter time; to see quails on spit roasting slowly over the hot coals. I do not believe that the mititei are endangered by rib steak or T-bone; they are inscribed into our DNA, so there’s no reason for us not to open up to new things. Only good things can happen from now on.