Picanha

Sunt convins că dacă-i arăt unui măcelar bun din Obor o bucată de picanha (rump cap ori sirloin cap în engleză, chiulotă în română), ar putea să-mi dea încă o denumire românească de  a piesei respective, piesă pe care însă nu am găsit-o încă în nicio măcelărie românească în forma pe care o preferă brazilienii, poporul […]

Sunt convins că dacă-i arăt unui măcelar bun din Obor o bucată de picanha (rump cap ori sirloin cap în engleză, chiulotă în română), ar putea să-mi dea încă o denumire românească de  a piesei respective, piesă pe care însă nu am găsit-o încă în nicio măcelărie românească în forma pe care o preferă brazilienii, poporul care pare să o aprecieze extrem. Picanha e o bucată din partea din spate a bovinei, aflată în partea superioară a acesteia. Are fibra destul de puternică, mușchiul e slab, dar e acoperit cu un strat generos de grăsime. În Brazilia, grăsimea aceasta e folosită la rumenire cărnii în exterior și e îndepărtată doar înainte de consum. Am procedat la fel aseară, pentru că tocmai primisem o bucată de picanha de la Gurmand Apetit (spre două kilograme), cu ocazia unei mici petreceri la care au participat câțiva prieteni care apreciază carnea roșie. Tehnica e simplă, rezultatul e spectaculos, gustul cărnii e intens, iar textura e perfectă pentru cei care preferă carne fără grăsime intramusculară. Cum am gătit-o: mai întăi am crestat grăsimea cum crestez pieptul de rață. Tăieturi în diagonală, în așa fel încât să obțin romburi pe toată suprafața, destul de adânci, însă nu până la carne. Sare, piper, pe și prin crestături, apoi în tigaie, cu grăsimea în jos, pe foc mic. E important să topești grăsimea încet, nu să o arzi. În timp se și rumenește frumos. Durează 15 minute să topești o parte bună a stratului de grăsime (scurgi grăsimea din tigaie periodic). E timpul să întorci carnea pe cealaltă parte și să te asiguri că ai rumenit carnea pe toate părțile. Pui carnea cu tigaie cu tot în cuptorul încălzit la 160 de grade Celsius și o ții acolo 20-25 de minute sau până când termometrul (dacă folosești unul) indică temperatura pe care o dorești (rare, medium rare, chiar nu recomand aici well done). Lași carnea la odihnă 15-20 de minute, pe masă, pe o farfurie, fără să o acoperi. Merită și efortul, și așteptarea.