Friptura de duminica asta

Friptura de duminică e o instituție moștenită din vremurile în care era complicat să mănânci carne mai mult de o dată pe săptămână. Obiceiul de a găti o bucată de carne (vită, oaie, porc sau pasăre) pentru mesele duminicale care reuneau membrii familiei pentru prânz, lucru mai greu realizabil în zilele săptămânii, s-a păstrat și în vremurile de prosperitate, până când, odată cu ieftinirea surselor de proteină animală, a început să dispară ușor din mai toate țările în care era practicat.

Trăim foarte diferit față de acum 100 sau 50 de ani și nu cred că ar trebui să regretăm progresul, însă mărturisesc, nu m-ar deranja deloc un consum mai mare de vegetale în timpul săptămânii (ceea ce și practic, poate și pentru că-mi place carnea prea mult pentru a mânca una de slabă calitate), încununat de una sau două mese de week-end care să conțină carne de calitate superioară, obținută în mod responsabil. O carne de bună calitate e foarte ușor de pus în valoare folosind tehnici simple, echipament rudimentar, condimente comune, efort puțin. O tigaie mai mare, o cratiță din fontă cu capac, o plită cu lemne, un grătar, un cuptor. Temperatură joasă pentru frăgezire, temperatură ridicată aplicată scurt timp, pentru rumenire. Sare, piper, boia, cimbru proaspăt, rozmarin, usturoi, poate puțin ulei – nu-i nevoie de prea multă fantezie ori de prea mult curaj pentru a le folosi. Un termometru cu sondă e o investiție mică, iar temperaturile corespunzătoare stării preferate (rare, medium rare etc) se găsesc ușor pe internet, iar cu puțină practică nici nu mai ai nevoie să cauți undeva. Căldura indirectă e mai bună decât cea directă, de cele mai multe ori, grăsimea în exces poate fi topită lent într-o tigaie, oasele mai mari pot fi folosite atât ca protecție la temperatură prea mare, cât și ca mediu conductor de căldură. Luați-vă inima-n dinți și încercați să gătiți bucăți mari de carne, nu a atât de complicat, iar recompensele depășesc în valoare efortul. Găsiți detalii despre tehnicile pe care trebuie să le știți, inclusiv pe acest site.