Despre “sângele” din friptura “în sânge”
Cred că termenul “în sânge”, folosit pentru a denumi o friptură “rare” (uneori “medium rare”) e nepotrivit și face o dublă nedreptate.
În primul rând, o nedreptate față de friptură, care nu mai are pic de sânge în ea, când ajunge pe grătar sau în tigaie (vorbim, desigur, despre o bucată de carne maturată, nu una abia desprinsă de animal, scuzată-mi fie lipsa de delicatețe). Apoi, vorbim despre o nedreptate față de persoana care poate ar mânca dar e oprită de ideea de sânge în farfurie. Nu, nu-i o glumă și nu-i exagerare, cei mai mulți dintre oamenii pe care-i cunosc, sunt puși cumva în fața unei bariere psihologice peste care nu ar trece sub nicio formă.
Ceea ce vedem în farfurie atunci cânt tăiem o friptură gătită “rare” nu e sânge, e mioglobină. Culoarea roșie-roz a mușchiului e dată de oxidarea atomilor de fier din acesta, nu de hemoglobina din sânge. Sper că acest articol va aduce mai multă claritate (vedeți și sursele spre care face trimitere) asupra problemei, după cum sper că mica mea scriere de azi vă va face să priviți puțin altfel fripturile de vită, chiar dacă nu m-am întins la explicații științifice, preferând să pun linkuri spre zone în care acestea sunt expuse pe larg. Să ne fie de bine!
************************************
I believe that the usage of the term “în sânge” (translator’s note: “bloody” in Romanian) when talking about a “rare” (or sometimes “medium rare”) steak is inappropriate; and it’s a double injustice. First of all, it’s an injustice to the steak, which has no blood left in it by the time it hits the grill or lands in the pan (of course, I’m referring to a matured cut of meat, not to one which has barely been cut off the animal, excuse my frankness). And then, it’s an injustice to the person wanting to eat such a steak, but who is deterred from eating it by the thought of blood on his plate. No, it’s no joke and no exaggeration: most of the people I know are faced somehow with a psychological barrier that they won’t overcome under any circumstance.
What we see in our plate when we cut a steak cooked “rare” is not blood, but myoglobin. The pink to red colour of the muscle is determined by the oxidation of the iron atoms it contains, not by the hemoglobin in the blood. I hope this article will shed some light on the matter (check out its links). I also hope that today’s short post will make you see beef steaks in a new light, even if I haven’t dwelled on scientific explanations, preferring to add links to sites which deal with the matter extensively. Bon appétit!